Nu m-am lasat de blog (momentan), nu am murit (inca), nu m-am pocait (niciodata). Sa incepem.
Pixul BIC este un proiect foarte complex, realizat cu atentie, rabdare si resurse. Nu pot sa imi imaginez prin ce chin trec francezii care fac aceste minunatii. Proiectarea unui instrument de scris dureaza saptamani, schita e atat de detaliata incat imprimanta ramane fara cerneala. Pana la urma, da rateu, sau se strica. (uneori se varsa cerneala si cand bagi mana in buzunar ai mare surpriza, se intampla, povestesc o chestie de genul in viitor.)
Aveam matematica, penultima ora. Ce faci la mate? Scrii. Scrii in medie de 4-6 pagini cu indulgenta, ca profa are ambitie si totul e rapid. Asa, scriu eu ce scriu, ajunsesem tocmai la a treia pagina, si ce sa crezi, nu mai merge pixul. Hopaaaaa, ce ma fac? Ma gandesc…( ma uitam in gol incercand sa gasesc o manevra “jmekeroasa” intrucat sa dau de cap la pix)….si evrika, am gasit solutia. Ma uit atent la capul ala de pix pe unde iese cerneala, si imi vine idee aia geniala, FOC. Odata ce incalzesti fierul ala din capatul fixului, si cerneala si incalzeste, si te rogi sa mearga, sansele fiind de 10%.
Trec la practica, scot bricheta BIC (coincidenta?) usor, miscari lente sub banca, iau pixul, dau ca disperatul la piatra de doua, trei ori si intr-un final iese flama. Bun, iau pixul, supun varful flamei, si tin acolo timp de 10-15 secunde pana vad ca se topeste plasticul, am ramas masca, am topit pixul, dar tot vad lumina aia mica la capatul lumii, si asez chestia intr-o pozitie perfect verticala, calculand folosind unghiul lui Brewster, si intr-un final, arata impecabil(de prost). Fiind un inginer briliant, am dat de cap pixului, si am trecut la scris, merge. Bun, pe langa faptul ca mirosea a plastic ars, macar am dat de cap la pix. Succes.
relud 